Specialiştii susţin că acestea nu trebuie excluse din alimentaţie, având un rol structural. Energia zilnică este luată în proporţie de 55% din glucide, 15% din proteine, 30% din grăsimi. Important este ca două treimi din grăsimi să fie bune şi o treime rele. Grăsimile bune conţin acizi graşi nesaturaţi, din ele se sintetizează HDL colesterolul , cele rele conţin acizi graşi saturaţi şi trans, ele sintetizează LDL colesterolul. O categorie importantă de grăsimi este cea a grăsimilor esenţiale, respectiv omega 3 şi omega 6, aceste grăsimi nu sunt sintetizate de organism şi trebuie luate din alimente. Aceştia menţin elasticitatea şi permeabilitatea membranei celulare, contribuie la menţinerea sănătăţii inimii şi sunt elementele de construcţie a moleculei „mesager”. De acest tip de grăsimi au nevoie şi copiii şi adulţii. Grăsimile trans sunt grăsimi nesaturate, acestea cresc nivelul colesterolului rău, ele se găsesc în produse care se prepară la temperaturi înalte, cum sunt cartofii prăjiţi, gogoşile, în carnea de miel, unt.
În ceea ce priveşte margarina, ultimele studii realizate de Asociaţia Cardiacă Americană, Reţeaua Europeană a Inimii, studiul realizat în Polonia reconsideră utilizarea acesteia în alimentaţie. Se recomandă consumul a 20 de grame de margarină pe zi, adică două tartine. Margarina conţine o cantitate mare de uleiuri vegetale, bune pentru organism, dar şi vitamina E, A şi D, care sunt mai bine asimilate de organism atunci când sunt în amestec cu grăsimile. În ceea ce priveşte grăsimile trans, noile reglemnetări prevăd că acestea nu trebuie să depăşească 2%, margarina conţine 0,5%. În legătură cu fabricarea margarinei, procesul de obţinere a acesteia a fost schimbat şi se fabrică din uleiuri şi grăsimi vegetale de cea mai bună calitate.